Prieteni, am trecut ușor de cifra de 300 de abonați ai canalului de Telegram, lucru care mă bucură nespus de mult. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine și îmi dați feedback la chestiile pe care încercă să le fac aici! Haideți să navigăm prin știrile zilei de luni:
::TECHNOLOGY & BUSINESS:::::::::
1. Cum a ajuns Windows Defender să fie cel mai sigur antivirus.
2. Entrepreneur recomandă 5 metode simple pentru antreprenorii pentru a evita burnout-ul. Fiecare își poate alege ceea ce i se potrivește din listă. Dincolo de metodele în sine, interesantă e premisa – care spune că nu ajungem la burnout pentru că muncim prea mult, ci pentru că nu știm să ne gestionăm emoțiile.
3. Inegalitatea de gen. Fondatoarele startup-urilor au atras doar 2,2% din capitalul investițional de la începutul anului.
4. Un general american în retragere are o listă de „teste de presiune” care-ar putea fi folosite înainte de luat decizii strategice de business.
5. Merită să lansezi un proiect AI? O listă cu 22 de întrebări de verificare de la un dezvoltator de la Google.
6. Cea mai mare companie de tehnologie din China, Tencent, a lansat perechea de ochelari smart Weishi, care te ajută să filmezi ceea ce vezi și să arăți ca un hipster în timp ce faci asta.
::SOCIAL & POLITIC:::::::::+
7. Primarul de Soroca a fost amendat cu 9.000 de lei după ce pe pagina de facebook a Primăriei, au apărut imagini video în care două tinere mănâncă și scuipă coji de semințe într-un parc din orașul pe care-l conduce.
8. Toate grădinițele din țară ar putea activa conform unui program de 10 ore și nu de 12. Proiect care este doar la etapa de inițiere și în continuare urmează să fie supus procedurilor de consultare publică. Din numărul total de 1.459 de instituții de educație timpurie doar 173 de grădinițe au beneficiat de un regim de 12 ore.
9. Republica Moldova are doar două universităţi în topul celor mai bune instituții de învăţământ superior din Europa de Est şi Asia Centrală, pentru anul 2019.
10. Unul realist, altul populist. Analiza discursurilor lui Andrei Năstase și Maiei Sandu la lansarea blocului „ACUM”.
11. Colhozurile au revenit, cel puțin pe panouri. Șor a instalat bannere cu promisiuni electorale, la Ștefan Vodă. Totodată, edilul de Orhei a promis că vor fi luate măsuri „adecvate și dure” în privința persoanelor care vor huidui membrii Partidului Șor la întâlnirile cu diaspora din Italia
12. ZDG: Istoria complexului locativ „Palmieri și Stele” din capitală, în care peste 500 de familii au investit aproximativ 10 milioane de euro, nu are o finalitate nici la aproape 7 ani de la inițierea construcției. Cronologia unei afaceri eşuate.
13. După codul portocaliu de rujeolă, alte cinci cazuri de oreion au fost înregistrate în R. Moldova. Părinții, îndemnați să-și vaccineze copiii.
14. Mihai Ghimpu, dezvăluire în dosarul miliardului: „Șor a încercat să mă cumpere”
::ECONOMIC:::::::::
15. Peste 300 de companii din Moldova vor fi verificate dacă respectă legislația muncii. În listă se regăsesc companii precum: Mobvaro-M, Smoke House și Artizana, gigantul IT Endava sau Avia Invest, companie care deține Aeroportul Internațional Chișinău, producătorul de medicamente Farmaprim sau rețeaua de farmacii Felicia – Optica.
16. Cel mai mare retailer de haine din lume ar putea intra pe piaţa Moldovei. Gigantul spaniol Inditex, care se specializează în fabricarea și distribuirea produselor textile de diferite branduri cunoscute precum: Zara, Zara Home, Massimo Dutti, Pull&Bear, Bershka, Oysho, Uterque, Lefties și Stradivarius, admite posibilitatea extinderii comerciale şi de producere în Republica Moldova.
17. Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, a lansat în Dubai la nivel internațional controversatul „Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție”.
::AUTO:::::::::
18. Fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a publicat un nou videoclip din tunelul de mare viteză de lângă Los Angeles, destinat pentru noul sistem de transport. Tunelul, construit de The Boring Company, este programat să fie inaugurat pe 10 decembrie:
Walked full length of Boring Co tunnel under LA tonight. Disturbingly long. On track for opening party Dec 10. Will be very one-dimensional.
— Elon Musk (@elonmusk) November 3, 2018
::LIFESTYLE:::::::::
19. Costul traiului în țările europene. Indicele costului vieții în Germania este stabilit la 100 de unități.
20. Interpreții Kapushon și Pavel Stratan au lansat duminică o piesă întitulată „În satul meu se lasă toamna”. O piesă tristă despre satul natal și fenomenul migrației întâlnit la noi:
21. La final, un videoclip despre perseverența unui pui de urs, care încearcă să escaladeze un versant înzăpezit pentru a ajunge la mama sa. Vedeți în video dacă a reușit sau nu să ajungă în vârf: