Home

10 companii cu cea mai mare creștere din SUA

În timp ce la noi bate în permanență un vânt de criză, ba una economică, ba una politică (nesfârșită), iar acum vorbim deja de una socială, în SUA antreprenorii se iau la trântă cu cifrele: Ce companii cresc cel mai rapid, cine e cel mai inovativ, cine face managementul celor mai mari bugete, etc.

Am fost surprins să aflu că în top 10 companii americane cu cea mai rapidă creștere se află două marketplace-uri. Un fel de piață on-line, despre care puțini dintre noi s-ar fi gândit că șanse de reușită.

Jurnaliștii de la Inc.com fac un top anual al companiilor din SUA cu cea mai mare creștere. Vă propun să vedem împreună care sunt ele. Poate sare vreo idee, poate vine inspirația și se sparge cerul.

1. Marketplace pentru transport – Swan Leap

Domeniu: Logistică și transport
Venit: $99 mln
Creșterea companiei în trei ani: 76%

Brad Hollister, fondator Swan Leap, credit: Inc.com

Firma a fost creată în anul 2013 și funcționează în domeniul logistic. În timp ce lucra în calitate de broker de transport și consultant în transportul maritim, Brad Hollister (fondator) a observat de la bun început că modul cum producătorii și transportatorii gestionează mărfurile este învechit. Pentru a le salva timp și bani, el a lansat Swan Leap, care utilizează inteligența artificială pentru a se asigura că fiecare container sau încărcătură pleacă și este transportat la ce mai bună rată dispomibilă. Este vorba de un marketplace de transport, unde operatorii de transport își menționează spațiul de rezervă, iar expeditorii îl licitează. Integrarea software-ului personalizat oferă expeditorilor un nivel de vizibilitate în lanțurile de aprovizionare pe care nu le-au avut înainte. Șeful Swan Leap afirmă că firmele pe care le deservesc, ce au cheltuit anterior șapte sau opt cifre pe an pentru transportul de marfă, economisesc acum în medie 26,7% datorită serviciilor sale.

2. PopSockets – companie care creează suporturi pentru telefon

Domeniu: Produse
Venit: $169 mln
Creșterea companiei în 3 ani: 71%

Popsocket este un accesoriu pentru telefoane. Utilizându-le, e mai ușor să ții device-ul, îl poți utiliza ca și suport pentru masă, etc. Ideea de a crea acest produs i-a venit lui David Bartnett, profesor de filosofie la Universitatea din Colorado. Acesta a lipit un buton de telefon pentru ca să-și poată înfășura căștile de la telefon, apoi a finalizat ideea prin ceea ce este azi un Popsocket.

3. Rețete culinare și ingrediente la domiciliu – Home Chef

Domeniu de activitate: Alimentar
Venit: $255 mln
Creșterea companiei în trei ani: 60%

Kit Home chef, credit: Inc.com

Compania a fost fondată în 2013 de către bucătarul Patrick Vihtelic. Utilizatorul își poate alege cu 2 săptămâni înainte ce vrea să gătească într-o anumită zi, iar Home Chef îi trimite acasă săptămânal ingredientele porționate și rețetele. Clienții plătesc acest kit, iar taxa e de cel puțin $7.99.

4. HR de peste mări – Velocity Global

Domeniu: Business products și servicii
Venit: $49 mln
Creșterea companiei în 3 ani: 40%

Compania ajută start-up-urile și business-urile începătoare din SUA să atragă forță de muncă din alte țări. Printre serviciile oferite se numără – căutarea candidatului potrivit, ajutor în aplicarea pentru viza de lucru sau imigrare, etc. Firma a fost creată în 2014 de către Ben Wright și are deja aproape 100 de angajați.

5. DEPCOM Power

Domeniu: Energie
Venit: $219 mln
Creșterea companiei în 3 ani: 39%

Compania oferă consultanță și servicii de construcție a proiectelor ce vizează domeniul energiei solare. Ea utilizează paneluri solare eficiente, care se deosebesc prin calitate și un preț atractiv. Ok, dar unde e secretul? Faptul că această companie a fost fondată de 9 manageri din alte companii de energie explică tot.



6. Închiriere de avioane private – Aeronux Airways

Domeniu: Logistică și transport
Venit: $22 mln
Creșterea companiei în trei ani: 20%

Este o firmă de brokeraj, care îi ajută pe clienți să găsească avioane private pentru închiriere. Pentru această, ei folosesc platforma online aeronux.com. Pe site, comanditarii caută operatori de avioane private, iar compania ia un comision de 20% din fiecare cursă. Sediul central al companiei se află în statul Georgia din SUA.

7. Renovarea echipamentului Apple – Diamond Assets

Domeniu: Servicii și reutilare
Venit: $43 mln
Creșterea companiei în trei ani: 20%

Mike McKenna, CEO al companiei. Photo by Sara Stathas

Firma cumpără echipament Apple învechit din școli și alte întreprinderi, le renovează (refurbish) – apoi le vinde prin intermediul distribuitorilor din SUA. Clientul îndeplinește o cerere pe site, iar angajații companiei vin și preiau echipamentul, îl testează, iar ulterior – plătesc contravaloarea lor.

8. GForce Life Sciences

Domeniu: Sănătate și echipament medical
Venit: $16.9 mln
Creșterea companiei în trei ani: 16%

Compania este specializată în a crea legătura între angajatori și personal înalt specializat pentru domeniul farmaceutic, aparate medicale și companii de biotehnologie.

9. Marketplace pentru domeniul medical – Scientist.com

Domeniu: Medical
Venit: $50 mln
Creșterea în ultimii trei ani: 15%

Directorul companiei – Kevin Lustig, Photo by Patrick Stattner

Afacerea a fost lansată în anul 2009 și este un marketplace online, unde companiile farmaceutice pot face outsourcing pentru diferite teste toxicologice, editarea genelor, etc. Compania spune că a redus timpul pentru întregul proces de la 6 luni până la câteva zile – în cazul unui singur furnizor. Scientist.com ia un comision de 5% din tranzacțiile pe care le fac organizațiile de cercetare. Planifică să se extindă pe testarea cosmeticii și știința culturilor agricole.

10. The Garret Companies

Domeniu: Imobiliar
Venit: $50-100 mln
Creșterea în trei ani: 14.8%

Compania construiește, dezvoltă și face managementul a mai multor complexe de apartamente pe teritoriul SUA. Business-ul, lansat acum 4 ani, face managementul tuturor proceselor in-house – ceva unic într-o industrie atât de specializată. Fondatorul firmei spune că angajații au un singur lucru în comun: să fie în competiție și să câștige.

Exit mobile version