Home

Europenii trec la mașini electrice: 9 țări vor interzice motoarele cu ardere internă

9 tari interzic motoarele cu ardere interna

sursa: pngtree.com

Dacă aș fi nevoit acum să schimb mașina, pentru ce model aș opta? Aș lua în considerație un model electric? Deseori îmi pun întrebarea asta, mai ales ținând cont că automobilele echipate cu motoare cu ardere internă vor întâmpina mari restricții în multe țări europene. La noi în țară, nu avem motive mari de îngrijorare, pentru că guvernanții încă nici nu-și pun astfel de întrebări. Pe de altă parte, în țările din Vest, spre exemplu, guvernele și-au setat un deadline, până când motoarele așa cum le știm astăzi nu se vor mai produce.

Cele mai dure restricții

Cele mai dure restricții la acest capitol s-ar putea adopta în Danemarca. Asta pentru că primarul din Copenhaga, Frank Jensen, își dorește ca orașul să nu mai găzduiască automobile cu motoare diesel începând chiar cu anul următor. Adică peste mai puțin de jumătate de an. În luna decembie 2017, Paris, Madrid, Atena și Mexico City anunțat, la fel, că își doresc ca automobilele și microbuzele diesel să fie interzise începând cu 2025. În California, legislativul local ar fi propus anul trecut ca până în 2040 orice producție a automobilelor convenționale (benzină și diesel) să fie interzisă.

Planurile europenilor

BMW i3, electric car

În Norvegia, electromobilele devin o normalitate. În 2017, peste 50% din vânzările de mașini noi au fost electrice. Statul oferă avantaje și stimulente financiare de mii de Euro, printre care – parcări mai ieftine, reduceri la taxa de drum, încărcare autovehiculului, dar și scutirea de taxe. Londra, unde cumpărătorii beneficiază de reduceri de taxe în cazul care procură automobile curate, și-a extins „zona de emisii ultra reduse”, impunând o taxă de cca 12 Euro pentru mașinile considerate prea poluante, de obicei cele convenționale, înregistrate după anul 2005. Acest nou regulament va intra în vigoare în aprilie 2019 și se va înăspri cu tipul, potrivit Quartz.

300 de modele electrice de la Volkswagen

Politicile statelor îi obligă pe producătorii de mașini să lanseze pe piață mai multe modele cu combustie alternativă. Daimler va cheltui cca 11 miliarde de dolari pentru a construi 10 modele electrice și încă 40 – hibride. De cealaltă parte, concurenții de la Volkswage AG planifică să electrifice toată flota de 300 de modele până în 2030. Chinezii de la Volvo au anunțat, în același context, că, începând cu 2019 – vor lansa doar automobile electrice. În așa fel, spun experții, va scădea treptat costul unul electromobil. În anul 2025, cel mai probabil, spun ei, se va echivala costul unei mașini convenționale cu cea pe baterii.

Ce planifică fiecare țară

Copenhaga, Danemarca – interzicerea mașinilor diesel începând cu anul 2019.

Roma, Italia – Interzicerea automobilelor diesel în centrul orașului începând cu 2024.

Norvegia – Interzicerea vânzărilor de mașini echipate cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2025.

Atena, Paris, Madrid, Mexico City – Interzicerea mașinilor diesel începând cu 2025.

Paris – Interzicerea mașinilor cu combustie internă până în 2030.

Bruxelles, Belgia – Interzicerea mașinilor diesel în Capitală, începând cu 2030.

Olanda – Mașini fără emisii începând cu 2030

Marea Britanie – Nici o vânzare de automobil echipat cu ardere internă începând cu 2040. Reducerea emisiilor până la 0 până în 2050.

Exit mobile version