?Prieteni, la ora 20.00 pe Youtube apare o nouă ediție PlayGround. Este despre o aplicație revoluționară pentru piața moldovenească. Abonați-vă aici și o să găsiți detalii pe link, începând cu ora 8. Totodată, vă reamintesc că ÎNCĂ mai continuă campania de susținere pentru dezvoltarea acestei sinteze de știri – cea mai bună din țară, după părerea mea. Dacă o apreciați – vă invit să o susțineți.
TECH ::::::::::
1. Un aeroport din Londra, închis mai bine de 10 ore din cauza a 2 drone.
2. Land Rover și Jaguar implementează o tehnologie care permite deschiderea ușii mașinii atunci când te apropii de ea.
3. Japonezii au creat un roboțel pentru casă care nu face nimic. E făcut ca să-l iubești, spun ei. E drăguț.
4. Pinterest planifică să se listeze la bursă anul viitor.
5. Tesla va adăuga o nouă funcție în aplicațiile sale mobile. Pe lângă Car lock/unlock, va fi posibil să pornești încălzirea scaunelor și a volanului direct de pe telefonul mobil.
6. Așa cum era de așteptat, după ultimul scandal privind datele personale, compania Facebook va fi dată în judecată.
7. Atenție, SEO-iști. Google indexează deja mai multe pagini mobile decât Desktop.
8. Nu s-a lansat bine versiunea numărul 6, căci apar deja zvonuri despre OnePlus 7.
9. New York Times a publicat un articol în care se spune că hackerii au citit timp de ani de zile corespondența diplomaților europeni.
10. Opel va electrifica complet gama sa de automobile până în 2024 și va instala 1300 de stații de încărcare în orașul unde își are sediul central.
POLITIC ::::::::::
11. „Cu Doamne ajută”, dar fără presă. Dodon l-a adus ieri pe Mitropolitul Vladimir să sfințească Președinția.
12. Șalaru îl apostrofează pe fostul său coleg V. Munteanu: A încercat să preia conducerea partidului și a plecat când a înțeles că liberalii „se scufundă”.
13. Circul din politica moldovenească nu se termină. Șor “a reabilitat” colhozurile în comuna Jora de Mijloc. Mai mult, acesta a fost văzut mergând să-și ia certificat de integritate pentru a participa la alegeri. Partidul lui a fost și protagonistul unei alte știri: „Caravana” lui Ilan Șor s-a lăsat cu scandal în satul Rădoaia, r. Sângerei.
14. UE ne cere acțiuni mai ferme în lupta cu corupția.
15. Nicio zi fără el. Deși e un articol de câteva zile, presa scrie iar azi despre cartierul interzis al democratului Constantin Țuțu.
16. Pedepse mai aspre pentru presupușii organizatori ai asasinării lui Vladimir Plahotniuc.
17. Igor Dodon și-a prezentat azi raportul la 2 ani de activitate. Cel mai important anunț este că vrea mai multă putere. Parcă nu e destul la ce asistăm.
MEDIA ::::::::::
18. Unui reporter TV8 i s-a interzis accesul la conferințele Partidului Șor.
ECONOMIC & social ::::::::::
19. Moldovenii cheltuie mai mult decât câștigă.
20. Fostul deputat Andrei Baștovoi a fost eliberat din închisoare, reținut în urma unui denunț făcut de omul de afaceri Anatol Stati, proprietarul companiei Ascom-Grup.
21. Cum vor activa băncile în perioada sărbătorilor de iarnă.
LIFESTYLE ::::::::::
22. Cele mai bune 100 de știri din 2018 în format video. Recomand să vă intindeți pe fotoliu și să le urmăriți.
23. Google a refilmat scene din Singur Acasă pentru o reclamă de-a sa. De data asta, copilul rămas acasă, Macaulay Culkin, are peste 30 de ani 🙂
INTERNAȚIONAL ::::::::::
24. Patru ore. Atât a durat conferința de presă anuală a lui Vladimir Putin. Meduza a făcut o sinteză de 800 de caractere despre cele mai importante lucruri. Acesta chiar planifică să se însoare.
25. Comisia Europeană cere Statelor Unite să elimine vizele pentru toate ţările UE, inclusiv pentru cetățenii români.
26. Guvernul local din Berlin va aloca 1 mln de Euro pentru izolarea fonică a cluburilor. E prea multă gălăgie.
27. Barack Obama, în rol de Moș Crăciun.
28. Se pare că americanii pleacă din Siria.
30. Autoritățile britanice au decis că Russia Today a încălcat Codul Audiovizualului. Urmează amenzi sau suspendarea licențelor.
Prieteni, eu vă mulțumesc încă o dată pentru că m-ați copleșit cu susținerea voastră. După lansarea campaniei pe Patreon am avut mari emoții. Dar rezultatul mă motivează și mai mult. Mulțuuumeeesc taaaare!