Citeam comentariile de la însemnarea colegului meu Tudor. Cuvintele lui Paul mi-au atras atenţia: “Mi se pare straniu raportul Baieţi – Fete din echipa asta”. Să ştiţi că m-au pus pe gânduri.
Majoritatea echipei este compusă din reprezentaţi ai sexului masculin, fapt ce nici pe de parte nu înseamnă că această “specie” e mai inteligentă. Recunosc că uneori ducem lipsă de “expertiza” feminină. Dar, în cazul în care aceasta ar exista ar trebui să facă faţă la 4 încăpăţânaţi foarte diferiţi. Concluzia: Avem nevoie de una foarte bună şi “iute la gust”!
Lansez o provocare aici:
Eşti de sex feminin, ageră la minte şi ai ce arăta (mă refer la toate aspectele)? Simţi că te-ai născut cu mouse-ul în mână şi nu eziţi să pui la punct un “el” când vine vorba de internet şi high-tech?
Ia-ţi inima în dinţi şi vino să ne dovedeşti că deadline-ul e bliblia ta, iar calitatea nu e acelaşi lucru ca şi cantitatea!
Arată-ne artista din tine!
Îndrăzneşte!