Cum se descurcă business-ul din Moldova? Despre asta am discutat azi cu Mariana Rufa, directoarea executivă a Asociației Businessului European (EBA). Am luat împreună temperatura afacerilor, în contextul crizei regionale.
Anexat găsiți interviul video, iar mai jos concluziile discuției. Între timp, câteva cifre. Dacă ar fi să ne uităm pe date, în luna mai Moldova a exportat în UE cu 70% mai mult decât în 2021, iar în iunie – +45%. De cealaltă parte, importurile din UE la fel au crescut: +40% în mai și +38% în iunie comparativ cu anul trecut.
🔴 Ce a făcut Guvernul în raport cu problemele menționate la interviul precedent?
▪️S-a rezolvat parțial problema cu importurile de produse din Ucraina, importante pentru R. Moldova.
▪️S-a majorat plafonul pentru cheltuieli deductibile pentru transport și hrană. Aici businessul a fost auzit.
▪️Logistica / Cozile de camioane de la vamă: Businessul își exprimă gratitudinea pentru efortul serviciului vamal pentru efortul depus, pentru a face față situației. Rufa: Acest flux de mii de camioane a fost și este gestionat bine de Serviciul Vamal, ținând cont de agenții economici autorizați precum și de importanța susținerii producătorilor moldoveni de produse perisabile să poată profita de cotele mai mari oferite de UE. Chiar dacă uneori se formează cozi – statul reușește să mențină situația sub control.
🔴 Provocările cu care se confruntă afacerile în continuare:
▪️Există probleme pe aspectul importului de carne de pui și porc, prducătorii locali nu produc cantitatea suficientă pentru conumul intern. Pentru moment carnea de pui și porc de nivel premium face parte din lista produselor social – vulnerabile, pentru care se adauga adaos comercial de doar 20% și nu există interes din partea agenților economici pentru a o comercializa.
(…) EBA este în dialog cu Ministerul Economiei pentru a revizui lista de produse social importante.
▪️Businessul așteaptă definitivarea legii cu privire la regenerabile, astfel încât piața să fie deschisă pentru marii investitori. Rufa: Într-o discuție deschisă cu dl Spînu, acesta a dat asigurări că va fi revizuită legea privind regenerabile pentru marii investitori, care vor să intre pe piață. Sperăm că licitațiile vor fi lansate până la final de an.
▪️Revizuirea legislației și crearea regulamentelor pentru managementul deșeurilor: încinerare sau tratare: Rufa: În R. Moldova ne zbatem în disperare de vreo 5 ani pentru a promova principiul de responsabilitate extinsă a producătorului. Acest subiect din păcate nu a fost o prioritate pentru Guvernele din ultimii 10 ani. Asta deși este o prioritate acoperită de Acordul de Asociere cu UE.
▪️ Frici ale businessului:
(…) Securitatea energetică.
(…) Se întârzie mult cu onorarea contractelor din cauza nr. de camioane ce formează aglomerație la vamă, drept consecință a războiului din Ucraina.
▪️Businessul așteaptă investiții în infrastructură, în special coridoarele de drum care duc spre UE:
(…) Ungheni, Leușeni, Costești Stânga, Cahul / Oancea. Totodată, există o cerere tot mai mare pentru transportul pe cale ferată. Reabilitarea căilor ferate la fel trebuie să rămână o prioritate, deoarece câștigurile sunt pe termen lung.
📍 Reformarea și dotarea cu personal calificat și tehnică agențiilor implementatoare, precum ANSA, Agenția de Mediu, etc. . Rufa: E nevoie de creșterea salariilor pentru a crește capacitatea și expertiza angajaților, nivelul de instuire. Se necesită investiții serioase aici.
(…) Echiparea tehnologică a laboratoarelor, kit-uri de testare, etc.
▪️ Businessul vrea investiții și consolidarea resurselor umane: Businessul nu are suficienți oameni, e în căutare disperată de angajați.
(…) Sistemul educațional trebuie consolidat de urgență prin ajustarea curiculei după necesitatea pieței.
(…) Majorarea salariilor profesorilor
🗝 Concluzii ale reprezentanților EBA. Rufa: Cred că avem o guvernare responsabilă, cu intenții bune, care își dorește schimbarea lucrurilor spre bine, așa simțim. Unele acțiuni au avut loc deja.
(…) Înțelegem că suntem într-o mare criză, dar fiind o țară mică, fără a stimula dinamica economică și o paradigmă economică bazată pe valoare adaugată (procesare și producere) vom avea mari probleme. Aici așteptăm mai multe acțiuni.
Ce înseamnă Telegram TALKS?
Telegram TALKS reprezintă o serie de discuții organizate LIVE pe canalul de Telegram @dumitruciorici. În cadrul lor discut cu peste 37 000 de abonați, dar și invitați speciali despre principalele subiecte de pe agenda publică. Îmi dau străduința să aleg teme interesante, de calitate, care să ne pună pe gânduri, iar în urma dialogului îmi propun să generăm idei. Idei care să ne miște înainte. Vă aștept cu drag, în fiecare săptămână, pe Telegram.
***
Acest material este posibil grație susținerii financiare a Ambasadei SUA în R. Moldova. Orice opinie expusă în cadrul lui aparține exclusiv autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Ambasadei SUA.