Home

Scurt pe doi, 14 martie: Mita de 750 de mii, vila lui Lucinschi, oferta PD, păpușarul de la Al Jazeera, Pădurea Domnească și norocul Telegram

Salutare amigos. Continuăm să dăm din coate, să găsim cele mai bune știri, utile, dar și interesante. Acesta este scopul acestei selecții de știri – să salveze timpul nostru prețios. Cei care apreciază acest efort – îi invit să susțină dezvoltarea ei pe Patreon.

TECH & Digital :::::::

Facebook și-a revenit după o întrerupere care a durat 14 ore. Alte platforme deținute de gigantul american – Messenger, Instagram, WhatsApp – au fost și ele afectate.

Telegram a profitat de problemele Facebook. Aplicația a înregistrat 3 milioane de utilizatori noi într-o singură zi.

Peste 200 de aplicații Android au fost infectate cu un software de advertising al cărui scop era să afișeze reclame „oriunde și oricum”.

POLITIC ::::::::

Candu spune că PD-ul este gata să ofere blocului ACUM „până și conducerea viitorului Guvern”, dacă membrii blocului acceptă să vină la discuții. Cu toții știu că Maia Sandu și Andrei Năstase nu vor accepta. Atunci de ce se fac aceste oferte? Vicepreședintele PAS a reiterat poziția blocului ACUM: „Nu ducem negocieri și dialog cu cei care sunt responsabili de capturarea statului.”

Igor Dodon spune că va convoca noul Parlament săptămâna viitoare. Dodon afirmă că nu va accepta nicio candidatură pentru postul de premier, dacă majoritatea parlamentară va fi formată cu ajutorul transfugilor.

Al Jazeera a publicat un reportaj întitulat „Moldova și Păpușarul”. Reporterii televizunii arabe au vorbit cu Andrei Năstase, Maia Sandu, Igor Dodon, Bogdan Țîrdea, Natalia Morari și alții pentru a afla părerea lor despre Vlad Plahotniuc.

Fostul președinte Petru Lucinschi a vorbit în cadrul unui interviu pentru RISE despre veniturile sale: a vândut o vilă în suburbia Moscovei și un apartament în cartierul rusesc Arbat.

Dumitru Diacov a comentat știrea despre dispariția buletinelor în circumscripția 40, cea în care democratul a câștigat pentru că acumulase cu 172 de voturi mai mult decât contracandidatul său: Este o greșeală tehnică.

Ce (nu) spune Ministerul Justiției despre expertiza care amână ședințele din dosarul Șor.

Alexandru Oleinic, deputatul ales “surprinzător” cu votul transnistrenilor aduși cu hurta în circumscripția uninominală 47 din stânga Nistrului, a afirmat că se va alătura echipei care susține vectorul european.

Ce ar însemna implementarea rezultatelor Referendumului cu reducerea numărului de deputați de la 101 la 61? E un exercițiu care nu e atât de simplu și care constă din câțiva pași.

Dorin Chirtoacă a făcut live din coteț: Plahotniuc, te-ai făcut de râs.

ECONOMIC & SOCIAL :::::::::

Curtea de Apel Bălți se pare că tocmai a pus punct dosarului Pădurea Domnească. Principalul învinuit de omor din imprudență, Gheorghe Crețu, care este și fostul vicepreședinte al Curții de Apel Chișinău, a fost absolvit de pedeapsă.

Sergiu Cebotari, fost angajat la Poșta Moldovei, declară că i s-a propus mită de 750 de mii dolari ca să închidă ochii la fărădelegile de acolo.

În timp ce Primăria invită cetățenii să participe la curățarea râului Bâc, muncitorii de la Spații Verzi au fost filmați cum duceau deșeurile vegetale pe malul râului.

INTERNAȚIONAL ::::::::: 

Theresa May este într-o situație delicată după ce legislativul britanic a votat împotriva unui Brexit fără acord. Premierul britanic trebuie să propună o nouă variantă a acordului. Nu prea mai are timp.

Parlamentul European a votat pentru anularea candidaturii Turciei pentru aderarea la UE.

Exit mobile version