Home

PlayGround cu Iulian Bercu: Prima lecție de comunicare de la cămin și cei 170 de km de pe Mont Blanc

playground_dumitruciorici

De vreo câteva luni bune bombănesc pe canalul meu de Telegram că mă gândesc, că vreau, că am în plan, că… mi-ar plăcea să dau viață unei pasiuni mai vechi. O cunoștință chiar m-a întrebat la un moment dat: “Ciorici, mai ai să te plângi atâta, ia și fă. O să creadă lumea că e numai vorba din tine”. Și aici mi-a atins ego-ul. 

Pasiunile la care revii întodeauna

Cu vreo 15 ani în urmă visam să ajung DJ la radio. Chiar și prima mea adresă de email conținea acest cuvânt, iar amicii făceau glume pe seama mea. Dorința arzătoare de a vorbi în fața unui microfon m-a dus la radio. Am dat chiar și câteva probe la KissFM la un moment dat. N-am ajuns să fac radio vreodată, pentru că am ales să mă implic într-un proiect media, care își propunea să dea jos comuniștii de la guvernare. Visurile puteau să mai aștepte, țara – nu. Așa gândeam atunci. Idealist, ce mai vorbă.

Și așa au stat visurile mele depozitate o lună, apoi un an, apoi zece. Primăvara trecută am decis pentru mine că ele nu mai trebuie să fie în coada listei, ci în capul ei. Și, în zilele de weekend, cânți poți să mai tragi pe ici cole câte un gram de inspirație, am pus cap la cap puzzle-ul: documentare, microfoane, conexiuni, format, timp, denumire, cum se înregistrază, bitrate, etc, etc, etc.

PLAYGROUND – terenul meu de joacă

Așa a luat naștere PLAYGROUND – terenul meu de joacă. Un fel de interviu, vlog, înrămate într-un format de radio – locul unde îmi propun să testăm tehnologii, să vorbim despre antreprenoriat, inspirație, dar și cum să reușești în lumea asta nebună. Primul material pe care vi-l propun spre audiție este despre disciplină și automotivare: Cum faci să te scoli la 5 dimineață pentru ca să alergi. Invitatul meu în acest episod este Iulian Bercu, moldoveanul care a alergat 170 de km pe munții Mont Blanc în mai puțin de 40 de ore.

Cea mai sigură metodă – abonarea

Pentru ca să nu pierdeți nicio ediție, vă propun să vă abonați aici la canalul meu de Youtube. În scurt timp, voi afișa și linkurile către formatul de podcast (audio), ca să puteți asculta secvența în mașină, atunci când sunteți în drum spre casă sau vreți pur și simplu să vă detașați de cotidian. Da, m-am autosesizat în privința boalfelor mele, dar asta nu o să mă oprească să vă urez audiție plăcută 😉

Format Podcast:

Exit mobile version