Home

VIDEO. Elon Musk vorbește despre perioada când Tesla a fost la un pas de faliment

Fondatorul companiilor SpaceX și Tesla, Elon Musk, a scris pe twitter că ar trebuie să muncești nu mai puțin de 80 de ore pe săptămână, respectiv câte 13 ore pe zi cu condiția că muncești șase din șapte zile, dacă vrei să schimbi ceva.

Într-un tweet, Musk a menționat că Tesla, SpaceX, The Boring Company și Neuralink – sunt cele patru companii în care acesta este CEO. „Există locuri unde este mai ușor să lucrezi, dar nimeni nu a schimbat lumea, lucrând câte 40 de ore pe săptămână”, a scris sursa.

Drept răspuns la întrebarea adresată de unul dintre utilizatori cu privire la numărul optim de ore de muncă, Musk a menționat că în viziunea sa este normal să lucrezi câte 80-100 de ore pe săptămână. El a adăugat ca asta „nu se simte ca lucru” pentru cei care fac ceea ce iubesc.

Inteligența Artificială ne va depăși

Antreprenorul, de asemenea, a menționat ce ar trebui să facă oamenii pentru a se salva de dominația inteligenței artificiale. Potrivit miliardarului, omenirea ar trebui să recunoască faptul că inteligența artificială va depăși dezvoltarea umană.

„Suntem precum niște copiii la locul de joacă. Nu-i acordăm prea multă atenție. Suntem mai îngrijorați cu privire la cine a numit pe cine, decât faptul că AI poate distruge omenirea. Este o nebunie”, a spus el. Pentru a preveni acest lucru, oamenii vor trebui să „fuzioneze” cu mașinile, a explicat Musk. La o asemenea tehnologie muncesc 85 de ingineri în cadrul companiei sale Neuralink – „cei mai buni pe care i-a văzut vreodată”, susține antreprenorul.

Scopul Neuralink

Neuralink are drept scop crearea unei interfețe prin care omul să comunice direct cu AI tocmai pentru a atenua din diferenţa de inteligenţă, care se va crea între cei doi. Inginerii din cadrul companiei încearcă să creeze o interfaţă electrod – neuron la nivel micro, o tentativă considerată de unii experţi nerealistă şi imposibil de realizat. Anul trecut, Musk a numit inteligența artificială cea mai mare amenințare la adresa umanității. În opinia sa, dezvoltarea inteligenței artificiale va amenința locurile de muncă ale oamenilor. În plus, Musk este convins că tehnologia poate provoca un război.

Tesla, la un pas de deces

Totodată, Musk a recunoscut în cadrul unui interviu pentru HBO că, Tesla a fost la un pas de a intra în faliment, în timpul producției automobilului Model 3. „Compania pierdea bani în prostie. Dacă nu rezolvam problema rapid am fi murit. Și a fost extrem de dificil să o rezolvăm”, a declarat omul de afaceri. „Şapte zile pe săptămână, 22 de ore pe zi eram în fabrică. A fost de-a dreptul dureros. Oamenii nu ar trebui să muncească atât de mult. Dar dacă nu făceam toate astea, Tesla ar fi murit”, conchide el.

Reamintesc că, Tesla a raportat în octombrie (Q3 2018) un profit trimestrial de 312 milioane dolari, față de pierdere netă de 619 milioane dolari în Q3 2017. Compania lui Musk a reușit să livreze peste 83.000 de mașini, dintre care 55.000 au fost Model 3. Musk a spus că ținta este ca producția să treacă de jumătate de milion de mașini pe an.

Exit mobile version