Home

„HOW TO” de la Tudor Darie: Cum să-ți deschizi o firma în Estonia online prin e-Residency

Partenerul meu de afaceri Tudor Darie vorbește din propria experiență despre cât de ușor este să îți deschizi o firma în Estonia. De ce Estonia? Pentru că este ţara europeană cunoscută ca având cea mai digitalizată societate, cu o birocraţie redusă, în condiţiile în care 98% din interacţiunea cu statul se face online. Aici poți să-ți deschizi o companie foarte ușor, doar în câteva ore și cel mai important – totul se face la un click distanță.

Vedeți mai jos care este procesul de a deschide o firmă în Estonia, din Moldova, adică fără să fii nevoit măcar o dată să fi văzut această țară:

La fiecare câteva zile sunt întrebat în privat despre procedura de obținere e-Residency și cum poți deschide o companie în Estonia. Am decis să descriu procedura mai jos, sper aceste detalii să fie utile pentru toți. Faceți share și celor interesați. În primul rând, de ce Estonia? Argumente sunt multe, dar, pe scurt: gestionezi afacerea online, mai puțină birocrație, conectat la tehnologii și un stat care se gândește la oameni.

1. e-Residency înseamnă un fel de “cetățenie economică”, care îți oferă dreptul să creezi o companie în Estonia și să o gestionezi de la distanță. Aici e site-ul proiectului https://e-resident.gov.ee/ depui o cerere online și indici la ce ambasadă dorești să ridici cardul e-Residency. În cazul meu a durat cca 6 săptămâni de la momentul depunerii dosarului până în momentul în care am ridicat Digital ID Card de la Ambasada Estoniei de la București. Termen de valabilitate – 5 ani;

2. Pasul următor e crearea companiei. Ai nevoie de o adresă fizică și o persoană de contact în Estonia. La costuri rezonabile, îți alegi un provider din această listă https://e-resident.gov.ee/se…/virtual-office-contact-person/Aceste servicii îți pregătesc setul de acte pentru crearea companiei (Articles of association, verifică disponibilitatea denumirii companiei), ție îți rămâne să semnezi actele cu cardul tău e-Residency și să aștepți decizia Tribunalului de înregistrare a companiei;

3. Ulterior, îți deschizi contul bancar. Imediat ce vei avea compania înregistrată, vei primi pe email o mulțime de propuneri de la diferite bănci de a deschide contul bancar la ei și de a avea comisioane zero în primul an de activitate. Dacă alegi o bancă fizică gen www.swedbank.ee va trebui să mergi în Estonia să deschizi contul bancar. Dacă dorești să fie full-online, consultă această listă de servicii fintech https://e-resident.gov.ee/service_category/banking-fintech/

Alte informații utile:

Succese în afaceri!

Exit mobile version