Home

FOTO. Cât de nonconformist ar putea arăta strada Veronica Micle dacă ar fi una pietonală

Un student al Facultății de Dezvoltare Urbană și Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Moldova, Maxim Sîtnic, a propus opțiunea de restabilire și dezvoltare a centrului istoric al Chișinăului. Sîtnic propune ca străzii Veronica Micle să-i fie acordat stat de stradă pietonală, iar perimetrul cartierelor cuprinse între străzile V. Micle, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și bd. Ștefan cel Mare să fie revitalizat prin amenajarea unui scuar public, a unui teren de sport și a unei parcări subterane.

Studentul a postat pe pagina sa de Facebook un design al schimbărilor așa cum le vede el. Sîtnic susține că, centrul Chișinăului are un mare potențial turistic, dar este necesară actualizarea fațadelor clădirilor istorice, mărirea spațiilor destinate pietonilor și îndepărtarea parcărilor.

Lipsa unei viziuni clare pentru dezvoltarea centrului istoric al Chișinăului atrage după sine mai multe probleme. Orașul s-a transformat deja într-o parcare imensă, iar experiența urbană are de suferit din ce în ce mai mult. Drumurile deplorabile, trotuarele degradate și bordurile devastate face orașul neatractiv de impracticabil atât pentru locuitori cât și pentru eventualii turiști. Centrul orașului Chișinău are un potențial vizual-artistic impunător. O politică de renovare a fațadelor clădirilor din centrul istoric ar încuraja deplasarea pe jos și ar atrage investiții. În contextul accesibilității, orașul Chișinău are nevoie de îmbunătățirea sistemului de transport public și implementarea politicilor de descurajare a utilizării transportului individual.

Pornind de la conceptul mobilității și spațiului public, iată care sunt recomandările și soluții propuse de către Maxim Sîtnic:

  1. Transformarea străzii Veronica Micle în una pietonală cu instalarea mobilierului urban corespunzător și amenajarea unor puncte de interes la ambele capete pentru a crește interesul pietonilor.
  2. Întrucât zona de cercetarea este limitată la un cartier, a fost organizat doar unul din cele 2 puncte de interes, și anume zona de la intersecția străzilor V. Alecsandri și V. Micle. Zona a fost amenajată cu un havuz, bănci de șezut, material vegetal și corpuri de iluminat pentru a crește senzația de securitate pe timp de noapte.
  3. La intersecția străzilor V. Alecsandri și V. Micle se propune organizarea unei parcări subterane în două niveluri cu o capacitate totală de 180 de autoturisme. Parcarea este necesară atât pentru vizitatorii teatrului „Luceafărul”, cât și pentru conducătorii-pietoni care vor traversa tur-retur, în scop recreativ, cartierele din centrul istoric.
  4. Un pavilion semi-deschis în centrul cartierului ar rezolva mai multe probleme, precum îmbunătățirea condițiilor sanitaro-igienice, animarea spațiului public prin organizarea expozițiilor, târgurilor de crăciun, cafenele, puburilor ș.a.
  5. Din contul zonei degradate din interiorul cartierului, se propune alocarea a 500 m2 de teren liceului Mihai Coţiubinschiy pentru a permite organizarea unui nou teren de sport cu gabarite suficiente.

Voi ce părere aveți?

 

Exit mobile version