Home

Startup-uri de milioane care s-au închis în 2018

Compania de consultanță PitchBook cu sediul în Washington, SUA, a compilat datele despre startup-urile care și-au sistat activitatea în acest an. Ele nu au reușit să obțină suficiente investiții, o rezistență în timp sau o evaluare de milioane de dolari pentru a reuși să se mențină pe piață. Business Insider a realizat un TOP 25 al startup-urilor care au reușit să atragă milioane de dolari de la investitori, dar au dat faliment în 2018. Eu am să mă limitez la un TOP 10. Cel mai curios este că, unele din aceste afaceri, au reușit să activeze pe piață mai bine de 20 de ani.

Prieteni, suntem deja peste 350 de abonați la canalul meu de Telegram. Distribui acolo în fiecare seară o selecție de știri cu focus pe digital. Join me!

10. Fallbrook Technologies

Tehnologie automată de schimbare a vitezelor pentru biciclete.

Fondată: 1998
Valoarea maximă: 169 milioane USD
Suma de fonduri strânse: 171 milioane dolari
Închis: martie 2018

9. Optica ReVision

Implanturi chirurgicale pentru ochi prevăzute pentru tratamentul miopiei și reducerea îmbătrânirii naturale a ochilor.

Fondată: 1996
Estimare maximă: 183 milioane de dolari
Suma de fonduri strânse: 175 milioane dolari
Închis: ianuarie 2018

8. Medical Simulation

Compania a dezvoltat simulatoare educaționale medicale.

Fondată: 1998
Estimare maximă: 194 milioane de dolari
Suma de fonduri strânse: 55 milioane dolari
Închis: mai 2018

7. Airware

Dezvoltator de software pentru drone comerciale. Firma a strâns investiții de $110 milioane de la investitori de top: Andreessen Horowitz, Google’s GV si Kleiner Perkins.

Fondată: 2001
Valoarea maximă: 59 milioane USD
Suma fondurilor strânse: 104 milioane dolari
Închis: septembrie 2018

6. ItsOn

Platformă cloud pentru a îmbunătăți performanța rețelelor mobile. Platforma companiei de telecomunicații în timp real a monitorizat serviciile de voce, text și date, optimizând controlul traficului de abonați.

Înființată: 2008
Estimare maximă: 243 milioane de dolari
Suma de fonduri strânse: 41 milioane dolari
Închis: ianuarie 2018

5. Shyp

Serviciu de livrare la cerere. Shyp ajuta pe oameni în ceea ce privește ambalarea și expedierea articolelor utilizând o aplicație. Utilizatorii de aplicații puteau să notifice pur și simplu Shyp atunci când au un pachet, iar un curier ajungea la locația utilizatorului pentru a ridica articolul. Shyp compară și ratele de curierat naționale pentru a găsi cel mai bun preț de transport pentru clienți. Utilizatorii puteau pur și simplu să realizeze poze cu obiecte neambalate pe care doresc să le expedieze, iar Shyp împacheta articolele profesional pentru o taxă suplimentară.

Fondat: 2013
Estimare maximă: 275 milioane de dolari
Suma de fonduri strânse: 62 milioane dolari
Închis: martie 2018

4. Rethink Robotics

Dezvoltator de roboți industriali pentru automatizarea producției. Roboții au fost implicați în încărcarea și descărcarea, ambalarea, testarea, verificarea și, de asemenea, prelucrarea metalelor și schimbul de informații cu alte dispozitive IoT.

Fondată: 2008
Evaluare maximă: 291 milioane dolari
Suma alocată fondurilor: 150 de milioane dolari
Închis: octombrie 2018

3. Videology

Televiziune publicitară și platformă video.

Fondată: 2007
Estimare maximă: 311 milioane dolari
Suma fondurilor strânse: 233 milioane de dolari
Închis: august 2018

2. Lytro

Compania producea o cameră foto complet atipică, de dimensiuni compacte, care funcționa pe efectul câmpului de lumină. Gândită de cercetători de la Standford, camera Lytro folosea un șir de micro-lentile care redirecționau razele de lumină individuale pentru ca rezultatul final să fie o fotografie în care fiecare subiect este focalizat individual.

În martie 2018, Google a cumpărat Lytro pentru 40 de milioane de dolari, după ce anterior aceasta a fost evaluată la 360 de milioane de dolari.

Fondată: 2006
Estimare maximă: 360 de milioane de dolari
Suma fondurilor strânse: 202 milioane de dolari
Închis: martie 2018

1. Theranos


Start-ul medical Theranos dezvoltă echipamente pentru teste rapide de sânge. În 2015, Theranos a fost acuzat public de schimbarea rezultatelor analizelor și de utilizarea tehnologiilor altor companii. Compania a fost fondată în 2003 de Elizabeth Holmes, care acum are 34 de ani. Startup-ul medical dezvolta echipamente pentru teste rapide de sânge. Ideea business-ului a pornit de la frica ei de ace şi scopul a fost ca analizele de sânge să se poată face mai puțin dureros şi mai rapid. În loc de seringi şi nevoia de a extrage mult sânge de la pacient, pentru analize, Theranos a dezvoltat o tehnologie prin care susținea că analizele se pot face pornind de la câteva picături de sânge luate printr-o simplă înțepătură în deget.

Tehnologia folosea un “nano-container” pentru colectarea mostrelor, iar Theranos a prezentat ideea ca fiind revoluționară. Picătura de sânge ajungea într-un mic cartuş special ce era introdus într-un aparat de citire care analiza sângele şi trimitea prin wireless rezultatele în baza de date a companiei, aceste rezultate urmând să ajungă apoi la doctorul fiecărui pacient. Cei de la Theranos mai spuneau că toată acestă procedură dura extrem de puţin, totul se făcea rapid şi puteau fi efectuate peste 30 de tipuri de analize de sânge, dintr-o singură picătură extrasă, la costuri foarte mici.

În scurt timp totul s-a dus de râpă. O anchetă Wall Street Journal arăta că Theranos ar fi furat tehnologii de la alte companii şi că nu era capabilă să facă întregul set de analize promis. Compania a fost acuzată public de schimbarea rezultatelor analizelor.

În martie 2018, Comisia americană a Valorilor Mobiliare (SEC) a concluzionat că șefa Theranos, Elizabeth Holmes și fostul președinte al companiei, Ramesh Balvani, au înșelat în mod deliberat investitorii, medicii și clienții, vorbind despre avantajele inexistente ale tehnologiei analizei sângelui și supraestimând indicatorii financiari Theranos. Investitorii companiei au fost Betsy DeVos, secretarul american al educației, președintele executiv al News Corporation și Fox – Rupert Murdoch, Carlos Slim, un antreprenor mexican, etc.

Fondată: 2003
Estimarea maximă: 9 miliarde de dolari
Suma de fonduri strânse: 910 milioane dolari
Închis: septembrie 2018

Exit mobile version