Home

(grafic) Alibaba: 90 % din comenzile de Ziua Celibatarilor din 2017, făcute de pe smartphone și tablete

Ziua Celibatarilor din China a stabilit un nou record de vânzări. Un festival chinez, unde oamenii au șansa de a-și manifesta mândria de a fi singuri, s-a transformat într-o uriașă perioadă de cumpărături online. Anul acesta, Alibaba a raportat vânzări record de 213,5 miliarde de yuani, echivalentul a 30,8 miliarde $. Vânzările pe platformă au atins 10 miliarde de $ chiar în prima oră a lansării.

În 2017, totalul vânzărilor a fost estimat la suma de 25 de miliarde de dolari, sumă care a fost depășită în acest an la doar 15 ore și 49 de minute. În ciuda impresionantei cifre care a fost reportată de Alibaba, creșterea anuală a încetinit de la 39% în 2017 la 27%, cel mai scăzut ritm consemnat vreodată de când are loc sărbătoarea. Ușoara scădere poate fi atribuită, probabil, încetinirii creșterii economice din China și creșterii concurenței între comercianții cu amănuntul din online.

Vânzările din China le bat pe cele de Black Friday

Infograficul de mai jos ne arată cifrele vânzărilor făcute pe Alibaba de Ziua Celibatarilor, comparate cu vânzările totale realizate în 2017 de celebrele Black Friday și Cyber Monday. Spre exemplu, extravaganța chineză a cumpărăturilor este de aproape trei ori mai mare decât weekend-ul de Ziua Recunoștinței în SUA.

Curios este faptul că, în China, legătura dintre oamenii singuri şi această zi de 11 noiembrie (11.11) este dată de cifra “1”, care face trimitere la singurătate, iar sărbătoarea este un fel de replică la adresa Valentine’s Day.

Mobile rules!

Alibaba are o capitalizare bursieră de aproximativ 420 miliarde de dolari și peste 66.000 de angajaţi cu normă întreagă, cifră raportată în luna martie curent, față de 50 092 în anul precedent. Majoritatea angajaților locuiesc în China.

Mai jos sunt afișate cifrele ce arată numărul de comenzi online generate de Alibaba pe platformele sale de comerț în ziua Celibatarului din 2013 până în 2017 (în milioane):

Apropo, anul trecut, 90 % din volumul mărfurilor online vândute de Ziua Celibatarilor s-a realizat de pe tablete și telefoanele mobile:

Exit mobile version