Home

Procurorul pleacă! Felicitări pentru mass-media independentă

Azi s-a anunțat că Procurorul General, Valeriu Zubco, își va prezenta demisia. Un mare merit pentru această acțiune îi revine mass-media independentă, care a ținut subiectul pe agenda publică nu pentru interesul unui politician, dar pentru că rămânerea în această funcție sfida principiile moralității și al bunului simț.

Felicitări colegilor de la ZdG, UNIMEDIA, Adevărul, ProTV Chișinău, Europa Liberă și celorlalte instituții media care au relatat echidistant despre acest caz (Vânătoarea din „Pădurea Domnească”), având scopul final o informare a societății și nu devierea subiectului, manipularea ei.

Îmi exprim speranța că aceasta nu este unica bătălie câștigată de presă. Sper că și alți demnitari implicați în acest caz să urmeze exemplul lui Valeriu Zubco și a lui Gheorghe Crețu.

P.S. Faptul că Procurorul își va da demisia este doar o reușită măruntă. Măruntă, dar cu semnale puternice.

Exit mobile version