Am o prietenă care are niște creți tare frumoși (noroc Marcela 😀 – alias March). Într-una din după amiezile îmbibate cu miros de cafea, ea încerca să mă convingă în privința unei teorii a ei. E vorba despre faptul că oamenii acționează aproape în permanență reieșind din egoismul lor. „Ei îți dau sfaturi, te laudă, te ceartă, te împrumută cu bani, etc. Și asta pentru ca tot ei să câștige ulterior bunăvoință, să aibă dividente de imagine, financiare, să aibă un prieten în dispoziție bună și nu unul care e posomorât, etc). Altfel spus – acțiunile lui X se răsfrâng ulterior tot asupra lui”, spunea ea.
De mai mulți ani, în acțiunile mele încerc să mă conduc de un principiu simplu. Atunci când sunt la volan – fac tot posibilul să opresc de câte ori e nevoie la zebră. Pentru că am mers mulți ani pe jos și știu cât este de aiurea ca șoferii să te ignore. Atunci când sunt pieton și trec pe zebră încerc să-mi mișc fundul cât mai repede posibil. Deseori în pas alergător. Pentru că știu că există șoferi care se grăbesc, au cutie manuală, e tare neîndemânatic să te oprești la zebră + o sută de alte motive (numai eu știu cum mă rețin când îi văd că parcă adorm pe zebră). Atunci când afară plouă, obligatoriu încetinesc sau evit gropile pline cu apă. Pentru că știu că atunci când te stropește un ******, înjuri de se crucesc toți popii că ți-a pătat pantalonii noi.
Atunci când mi se face un serviciu, sunt servit într-o cafenea, spun neapărat merci sau mulțumesc. Asta pentru că și mie îmi place ca atunci când depun efort să mi se mulțumească. Nu înjur oamenii pe Facebook, nu difuzez informații eronate, fug cât pot de „dialoguri” în care se face atac la persoană. Pentru că știu că nu e plăcut când ți se toarnă zoi în cap, iar totul e pus la cale de niște anonimi, rău-voitori sau diletanți. Încerc să fiu corect pe cât de mult posibil cu oamenii din jurul meu. Asta pentru că și mie îmi place atunci când sunt tratat corect și nu sunt tras pe sfoară.
Dacă chelnerul se înșeală cu calculele în defavoarea lui, îi spun asta pentru că știu că de câteva ori am fost neatent și am plătit mai mult, fără ca cineva să mă atenționeze. Nu promit și spun din start că nu pot face asta. Asta pentru că îmi amintesc cum mă cațăr pe pereți de nervi atunci când cineva își încalcă promisiunile.
Eu nu știu dacă Marcela are sau nu dreptate. Nu știu dacă mă încadrez în formula ei de „egoist”sau vreau sincer o țară ca afară. De una sunt sigur – dacă egoismul meu va schimba atitudini, atunci vreau să fiu numit așa.
Sărbători Pascale Luminate și voie bună la toți ai (n)voștri 😉