Am vrut să scriu despre primăvară, păsărele, soarele de afară. Mi-am propus să fiu pozitiv, dar a ieșit invers. Asta pentru că sunt oameni care nu-și dau seama ce fac, ori pentru că nu sunt în business-ul care trebuie. Probabil, în ziua de astăzi, mulți se află într-un business greșit. Dar ei țin să afirme cu vehemență contrariul.
Acest post este despre presă, jurnaliști, online. Publicul neinteresat, posibil se va plictisi.
Nu vreau să fiu răutăcios, dar o parte din ei, cei care sunt declarați prin cărticica de muncă jurnaliști, au rolul de a “se informa”. Ei nu scriu știri, ei se informează. Este cerință pe piață, înseamnă că trebuie acceptați. Ei se informează, normal, de pe intărnăt. Acolo totul este gratuit și fără nicio obligație, conform viziunii lor. Este o limită, numai că la ei, cel mai probabil această limită nu se intersectează cu substanța cenușie. Informația pe care o obțin, ulterior, o distribuie, asumându-și sursa, chiar dacă altcineva și-a pus fundul la bătaie pentru ea.
Două istorii
Uno. Zilele trecute m-am speriat de moarte. Timp de mai multe săptămâni la rând, la ora fixă, ascult ce știri se mai dau pe la radio. Nu știu ce m-a apucat. Așa se face că pe la 14.30 plasam știri pe UNIMEDIA, iar la 15.00 aveam un Deja-Vu halucinant: știri și fraze întregi scrise de mine cu jumătate de oră în urmă se citesc în buletinele de știri de la radio, fără nicio mențiune cu privire la autor. Și așa în fiecare zi, săptămâni și luni întregi. Schimb posturile de radio – aceeași situație. Am căutat literatură, lucrări științifice, am citit despre telepatie. Nu am găsit informații despre cum e posibil ca paragrafele de știri scrise sau redactate de mine să ajungă în altă parte cu o altă sursă. Am așteptat mult timp cu sufletul la gură să aud măcar o dată UNIMEDIA, să mă conving că totuși erau știrile noastre. N-a fost să fie. Fenomenul a luat așa amploare încât încep să cred că într-adevăr n-am scris noi așa știri.
Secundo. Deunăzi, o altă întâmplare. După ce miercuri politicienii au anunțat că au un candidat secret la funcția de președinte, presa, mai exact – cea online (dragi colegi de la CJI – ea există), se întrece în a se da cu presupusul. O sursă dă exclusiv – X este candidatul. Alt site – Y este candidatul. Ambele pe același subiect. Informații diferite, conform unor surse anonime. Mă uit în jur, mai citesc o dată și îmi zic: eu la 24 deja am îmbătrânit. Eu asta nu pot înțelege. Se vede că o fi vreo tehnică nouă prin jurnalistică și eu merg cu frâna de mână trasă. A doua zi, colegii de la ProTV dau și ei o știre pe surse precum că de fapt Z este cel cu prima șansă la funcția de președinte.
Prima reacție: Ah******! Deja-s 3! Oare toți o să ia câte 61 de voturi, mă întreb. Deși CJI ignoră presa online, constat că jurnalismul din domeniu cucerește noi culmi în fiecare zi. Iar asta se întâmplă în ochii noștri invidioși: 3 exclusivuri la același subiect. Și toate oferă info diferite.
Nu trec bine câteva ore și începe spectacolul:
Ăia care au dat “Exclusivul cu X” zilele trecute scriu: „SE CONFIRMĂ: Z va fi președintele R. Moldova”. Nicio sursă, nimic, doar confirmări de pe nu știu care planetă. Ceilalți, repetă exemplul, dar au bunul simț și citează. Tot ce am citit și auzit pe la radio peste 1-2 ore suna cam așa:
“presa de la Chișinău a scris că Z……”
Căcat cu perje, cum se exprimă o mai veche cunoștință a mea. ProTV a scris, nu presa de la Chișinău. Niciun link, nicio sursă, nici pupă-mă în…. Formula ar trece, dar numai după ce subiectul e consumat… peste câteva zile. Dar nu, ei dau exclusiv. O astfel de informație nu se tăvălește la orice colț. Așa, în 2 timpi și 3 mișcări, toți se pișă pe munca unui jurnalist care și-a făcut treaba bine și a reușit să afle mai mult decât au putut ceilalți.
Eu înțeleg perioada anilor 2006-2010, atunci când noi toți abia descopeream ce înseamnă Internet, panel de administrare, linkare, facebook, citare în online, cum e asta să dai Like, care sunt regulile de joc pe Internet, etc. Dar nu știu cum se face că afară e primăvara. Anul 2012. Iar noi încă ne scărchinăm în c…. ăăă … după ceafă și ne facem că plouă. Cum spune rusul, hvatit uje? a? Da, mai sunt scăpări, mecanice, neintenționate, întâmplătoare, de stil, ortografice și de care mai vreți. Cei care stau ca struțul cu capul în nisip s-ar putea să aibă dureri la spate într-o zi.
Poate începem cu deontologie, etică, moralitate, respectul pentru colegi și pentru noi înșine. După care am putea face o „vizită serioasă” prin ortografie, stilistică, etc. Haideți să descoperim și noi semnificația cuvântului breaslă, dacă nu ne-a ajuns mintea să o facem până acum.
Afară dă în primăvară, păsărele pe câmpii, hai să facem ceva bun copii. Haideți să ne gândim la perspectiva acestui tip de business, reputația presei online, potențialul care există, credibilitate, publicitate. Toți vom avea de câștigat. Nu, noi vrem amu și tăt, plus un braț de aplauze. Eu mă rog ca voi toți ăia cu simț telepatic ultra-dezvoltat, în loc de aplauze, să primiți o cretă în frunte de la profesorul care v-a învățat să citați sursele.
Aștept știri despre „super exclusiv”. Eu nu mi-am pierdut speranța că noi putem să impresionăm în continuare.
Invidios pe succesul vostru în ale jurnalisticii, Dumitru Ciorici.
P.S. Vedeți ce a pățit KP. Ei tot s-au skărkinat în … – http://tema.livejournal.com/1092215.html