Home

Salut pentru Traian Băsescu

M-am gândit de multe ori la asta, dar m-am convins după întâmplările de la București: “România, dar și românii, nici nu-și imaginează ce noroc au avut cu Traian Băsescu conducător. Din păcate, își vor da seama de asta mai târziu. Poate prea târziu, așa cum sunt “obiceiurile”. Într-un fel sau altul, Băsescu va pleca. Toți pleacă. El va pleca pentru ca să rămână o figura marcantă în istorie”. Țineți minte citatul ăsta.

***

E posibil să fiu subiectiv, dar cel puțin așa se vede de la Chișinău. Da, în politică se întâmplă multe lucruri murdare, fiecare politician are păcatele lui. Sunt sigur că are destule și Traian Băsescu. La sigur demonstranții pașnici au motive să protesteze.

DAR, românii nu trebuie să aibă minte scurtă și să-și amintească câteva detalii. Indiferent de ce va urma în România.

1. Traian Băsescu a condamndat comunismul în Parlamentul Românieidetalii

2. Traian Băsescu a mers împotriva țărilor din Uniunea Europeană pentru a le oferi moldovenilor (și nu numai) posibilitatea să-și redobândească cetățenia română – detalii

3. Traian Băsescu a fost reconfirmat președinte de popor, după ce politicieni obscuri au încercat să-l demită
În ședința comună din 19 aprilie 2007 Parlamentul României a votat pentru suspendarea lui Băsescu, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, și 10 abțineri. Ca urmare a Referendumului din 19 mai 2007 suspendarea Președintelui a încetat, acesta fiind reconfirmat cu un scor de 74,48% cei prezenți la vot (conform rezultatelor oficiale furnizate de Biroul Electoral Central).

4. Traian Băsescu este unul dintre puținii politicieni români care le-a spus verde în față rușilor despre ce au făcut în 1940. Oriunde și de câte ori a avut ocazia – detalii, video

5. Traian Băsescu acordă necondiționat un ajutor financiar R. Moldova în condițiile crizei economice din România, 2010 – detalii. La fel, România este principalul susținător al integrării RM în UE.

6. Traian Băsescu a acceptat să primească toți bolovanii în capul său și a tăiat salariile și pensiile în pragul crizei economice, 2009-2010. Știa ce va urma și nu a fost populist, și-a asumat toate riscurile. Azi, România se întrece economic cu Ungaria, în timp ce rata șomajului în Spania este de peste 21%, Italia e pe marginea prăpastiei, Grecia este în pragul defaultului economic – detalii 1 și 2. Huliganii, în schimb, îl vor demis.

7. Traian Băsescu s-a angajat ferm pe drumul european, parteneriatul cu NATO și SUA. Fără ca să joace dublu, așa cum se întâmplă în politica multor țări, președintele român a fost un om de cuvânt, oferă lecții de patriotism fără ca să vorbească despre asta, iar interesele țării și ale românilor sunt primele în capul listei. Altfel spus, un om cu literă mare! Da, el are și păcate, sunt motive să fie acuzat de instituirea “verticalei puterii”, dar totuși…

Despre părțile negative ale acestui personaj îi las pe alții să scrie.

Și cum dl Băsescu citește și presa online, nu exclud să ajungă și pe aici. Dacă ajungeți și pe acest blog, un salut călduros de la Chișinău dle Președinte 😉

Să trăiți!

[UPDATE] Un blog din România descrie scurt, clar și cuprinzător cum arată România în prezent –  Click aici (a se citi printre rânduri).

Exit mobile version