La începutul lunii decembrie îi spuneam unei prietene că în Moldova se va crea o coaliție între PLDM-PD-PL. Cu circa o săptămâna în urmă am declarat pentru România Liberă că am motivele mele să cred în coaliția pro-europeană. Joi am pus pariu pe Facebook că va fi de dreapta. Deși se striga cam peste tot că e gata-gata de stânga, totuși, politicienii “au tras pe dreapta”.
Am crezut puțin în ideea că Marian Lupu și-i dorește pe comuniști din nou la putere. El îi cunoaște din interior, știe de ce a plecat Stepaniuc și Țurcan și își dă seama foarte bine ce se va întâmpla cu PD peste 1 an la alegeri dacă “mărită” partidul cu foștii săi colegi din PCRM. Pe de altă parte, Marian Lupu a promovat în această campanie electorală o politică de mare prietenie cu Federația Rusă. Indiferent de rezultatul final, toate acțiunile lui trebuiau explicate, pentru că, orice coaliție nu ar alege, cineva rămâne trădat (dur cuvânt). Mai ales dacă mizezi să intri la guvernare cu PLDM și PL.
Probabil, nimeni nu va putea spune ce s-a întâmplat cu adevărat în culisele negocierilor. Două lucruri însă pot fi constatate – a fost o mare bătălie politică cu implicarea masivă a forțelor din afara țării (unii spectatori încă nu au înțeles profunzimea și miza). Al doilea punct important – dacă analizăm acest proces de dialog, care a durat mai bine de o lună de zile, trebuie să recunoaștem că PDM a fost politic spectaculos (dar obositor). Explic de ce. Observatorii nu puteau să nu remarce următoarele lucruri, care, pe mine mă fac să cred că PD știa din start cu cine va coaliza:
– Plan pentru o lună. PDM a negociat exact o lună de zile, până în ultimul moment, atunci când s-a ajuns la ședința Parlamentului.
– 50:50. Timp de o lună, PDM a strigat cât a putut – șansele sunt de 50 la 50 – o lozincă perfectă pentru a pune presiuni pe ambele părți și a obține cedări atât din partea PLDM-PL, cât și PCRM (o strategie corectă din punct de vedere politic).
– Negocierile. La unele emisiuni televizate, reprezentanții PLDM și PD deja discutau cum împart anumite funcții și care sunt planurile de viitor. A doua zi, discursul a revenit “urgent” la același “șansele sunt 50:50”.
– Echilibru. Atunci când negocierile cu PCRM avansau serios, PDM întrerupea ciclul de discuții și petrecea mai mult timp cu partidele din fosta Alianță de guvernare. Pe de altă parte, “menținea atmosfera” cu “oferta PCRM a fost una foarte generoasă”.
– Tragere de timp. Timp de 3 zile consecutive (am impresia ca era runda 5-8), Marian Lupu declara aceleași lucruri presei. Se crea impresia că bat pasul pe loc. Părerea mea: Avea nevoie de timp și întindea “râzâna”.
– Emisarii ruși. Vizita lui Narâșkin și emisarii ruși din noaptea de 29 spre 30 decembrie i-au făcut pe mulți să creadă că lucrurile sunt bătute în cuie. Potrivit deputaților comuniști, Marian Lupu le-ar fi promis o coaliție de stânga în dimineața zilei de 30. Se spune că la fel a făcut și în discuția cu Narâșkin. În acele momente, mulți au crezut că toate cărțile au fost jucate. Chiar și analistul politic Igor Boțan făcuse un pronostic că ne așteaptă “o dublă” PCRM-PD.
– Jokerul. Ultimul, dar probabil și cel mai important element în această înșiruire – Consiliul Național Politic al Partidului. De ce a avut nevoie Lupu de el? Răspuns: Pentru a justifica alegerea coaliției de centru-dreapta, în ciuda presiunilor mari din Est. Dacă e adevărat că Lupu a promis o coaliție de centru-stânga rușilor, Consiliul Național Politic era unica cotitură posibilă, pentru a repune în funcțiune AIE-2 și a explica totul. Asta și s-a întâmplat, întâlnirea membrilor PDM a avut loc și majoritatea au votat ce era de așteptat.
Dacă Marian Lupu a planificat această strategie, atunci este un politician de mare calibru. Dacă această coaliție pro-europeană s-a format pentru puțin timp sau din greșeală, atunci suntem departe de liniște în viața politică.
Vreau să cred că a fost prima.