Ieri, ProTV anunţa că Geta Burlacu a finisat realizarea videoclipului pentru piesa care ne va reprezenta anul acesta la concursul european Eurovision. Făcând un scurt calcul, putem observa că până la desfăşurarea evenimentului propriu-zis a mai rămas o lună, iar Moldova abia şi-a realizat videoclipul pentru piesă şi se pregăteşte să-l promoveze (ipotetic vorbind). Ajungem la concluzia că dacă acest videoclip va reuşi să fie promovat 2 săptămâni, atunci e de bine. Întrebare: Cei 12 000 de dolari alocaţi pentru producţia acestui video îşi scot pârleala? Am impresia că 2-3 săptămâni este mult prea puţin.
Rămân la concluzia din iarnă: Decât să munceşti degeaba, mai bine stai degeaba. Astfel, în viziunea mea Moldova nu trebuia să participe la concursul Eurovision din acest an. Nepregătirea noastră şi piesa aleasă nu are şanse să intre nici în primii 10. Totodată, este absurd faptul că lumea nu înţelege că Eurovision-ul este un concurs al show-ului şi nu al talentelor.
Pariticiparea noastră nu face decât să comunice europei că suntem nepregătiţi atât din punct de vedere muzical, cât şi al promovării piesei.