Republica Moldova începe să fiarbă. Deşi alegerile parlamentare se vor desfăşura abia în primăvara anului viitor, evenimentele politice dau semne foarte clare: în campania electorală ce urmează, se va turna foarte multă zoaie.
Am senzaţia că suntem supra saturaţi de informaţii ce ţin de categoria “politica şi politicienii din Moldova”, deaceea acest post, am să-l dedic campaniei electorale din SUA, care ar trebui să servească ca exemplu pentru noi şi ai noştri.
Săptămâna trecută studiam conceptul CNN.com şi am dat peste secţiunea USA Elections2008. Am rămas plăcut surprins când prin câteva clickuri am avut la dispoziţie tot arsenalul uman al fiecărui candidat, câţi “saci” cu bani au aruncat în campania electorală, câţi bani au primit prin donaţie, cine a donat bani, cine sunt consilierii, cine şi pe cine susţine, care e rating-ul fiecăruia, etc.
Deşi cunoscătorii vehiculează foarte mult ideea că avem o legislaţie foarte bună, dar ea este implementată foarte prost, sunt de părere că “găurile prezente” în ea sunt totuşi destul de esenţiale pentru un stat care se vrea democratic. Astfel, nu avem o lege a lustraţiei, mecanismul prin care deputaţii şi persoanele publice sunt nevoite să-şi declare averea are lacune importante, companiile care doresc să investească în Moldova, întâlnesc foarte multe bariere legislative, etc.
Pornind de la principiul transparenţei, americanii o duc bine la acest capitol. Mai jos puteţi vedea câţi bani au adunat Hillary Clinton şi Barack Obama pentru campania electorală şi cât au reuşit să cheltuie.
Mai jos este prezentă o listă a persoanelor care o susţin pe Clinton în cursa pentru prezindeţialele americane.
Dragi parlamentari, noi când vom cunoaşte exact câţi bani se utilizează pentru campaniile electorale din Moldova? Mai este mult până atunci?