Dorin Chirtoacă a fost astăzi invitatul lui Robert Turcescu (unul din cei mai puternici jurnalişti din România) în cadrul emisiunii 100% de la RealitateaTV. Sunt sigur că toată suflarea politică din R. Moldova a fost cu “ochii pe monitoare” pentru a vedea prestaţia vicepreşedintelui Partidului Liberal.
Excelent – este cuvântul prin care apreciez modul în care acesta s-a prezentat. Răspunsuri foarte bune, ţinută puternică, vocabular pe măsură.
Turcescu “a pus la pământ” foarte multe persoane publice din România în cadrul emisiunii sale. Pe Dorin Chirtoacă nu a reuşit să-l pună în dilemă, deşi a lansat câteva întrebări foarte grele. Acesta a dat răspunsuri scurte, clare, documentate, care la un moment dat, am simţit că l-au mirat chiar şi pe jurnalistul român.
Azi am fost mândru că Dorin Chirtoacă e primarul Chişinăului. Bravo!
Râmâine să pună şi Primăria Municipiului Chişinău pe picioare …