Home

Primul client mare pentru compania care gestionează publicitatea în staţiile de troleibuz/autobuz

Săptămâna trecută, citylight-urile instalate în staţiile de autobuz, au fost “decorate” cu publicitate pentru primul client cu greutate: Eventis (deja al nu ştiu câtulea operator de telefonie mobilă;).
După mai multe luni în care deţinătorul spaţiilor de publicitatea nu a reuşit să convingă niciun client să-şi plaseze “imaginea” în staţii, Eventis a venit ca o scăpare.

În contextul care cele mai bune locuri/billboard-uri publicitare din oraş au fost rezervate pentru o perioadă mai mare de către primii 3 (Orange, Moldcell, Unite), Eventis suferă la capitolul “Comunicarea ofertelor către clienţi”. Spun asta pentru că sunt unul dintre potenţialii clienţi care ar fi putut să se aboneze la Eventis. Dar, organizarea slabă, oferte foarte multe din start (care m-au dezorientat), comunicarea slabă cu posibilii clienţi m-au făcut să-mi amân schimbarea operatorului.

Ultimul intrat pe piaţa de telefonie mobilă, Eventis ar fi trebut să vină cu ceva distinct, astfel cum făcuse “Cosmote” în Romania. Orange (Voxtel) au fost primii, Moldcell a venit ca o alternativă, cu tehnologii noi, Unite a avut o campanie foarte bună pe TV, vizibilitate mare, acoperire naţională şi preţuri foarte mici. Eventis urma să vină ca o avalanşă peste cei 3, însă au ratat startul în viziunea mea: campania “8-ul norocos” se prelungeşte prentru că rezultatele scontate nu s-au realizat, campanie TV obişnuită, campanie outdoor la fel (fără teasing, fără originalitate), care îi pun în umbră din start.

În încheiere vreau să amintesc că în vara anului trecut drepturile exclusive de plasare a publicităţii în staţiile de troleu au generat discuţii aprinse între reprezentanţii Primăriei şi cei ai AAPM. În final, nu am mai înţeles nimic, cine, de ce şi pentru ce.

Concluzie: Eventis trebuie să-şi schimbe strategia de comunicare. Fie pregătesc nişte spoturi video foarte bune/ găsesc metode originale de promovare (trebuie să se manifeste altfel decât au făcut-o ceilalţi 3 pentru a da vizibilitate numelui) , sau chiar ar trebui să se poziţioneze pe o nişă mai îngustă.

Concluzie2: Da, am început de la panourile publicitare şi am ajuns la Comunicarea Eventis cu potenţialii clienţi.

Exit mobile version